Pedagogia pozitivă

Pedagogia pozitivă se referă la abordările educației pornind de la premisa că orice copil este, în natura lui, bun, iar educația constă în „îngrijirea” lui, în însoțirea proceselor naturale de evoluție către potențialul lui maxim posibil.

Pedagogul (părinte sau educator) este, în această abordare, ca un grădinar, care udă plantele și așteaptă răbdător ca procesele naturale să dea roadele așteptate. El este un „însoțitor” al copilului pe drumul dezvoltării sale, încrezător în natura bună a omului și în aspirația lui spre bine.

În fiecare act educațional, în fiecare interacțiune a noastră ca educatori sau părinți cu copiii, fie că vrem sau nu, se poate vedea dacă acțiunea vine dinspre acest tip de abordare sau dinspre abordarea opusă, numită „pedagogia negativă”.

Tipul de pedagogie (pozitivă sau negativă) care se întrevede în spatele fiecărui „act educațional”, adică în orice interacțiune între un adult și un copil până la urmă, este ca un fel de axiomă din geometrie. Din axiome se dezvoltă, pe cale de consecință, toate celelalte teoreme și tot corpul teoretic al unui domeniu.

Opțiunea pentru un tip de pedagogie sau alta este, de cele mai multe ori, inconștientă. Noi nu ne dăm seama ce convingeri adânci se ascund în spatele fiecărui gest pe care îl facem față de copilul nostru  sau elevul nostru (sau față de subordonatul nostru, pentru că ideea este perfect aplicabilă în management). La fel de adevărat este că cei din jur sesizează fără dubiu ce tip de pedagogie stă la baza fiecărui act al nostru, chiar dacă nu știu să definească aceasta.

De asemenea, la fel ca în geometrie, axiomele de bază nu pot fi tratate drept greșite sau corecte. Opțiunea reală trebuie să fie una pragmatică: ce tip de axiome, în acest caz ce tip de pedagogie îmi slujește mai bine scopurilor pe care le am în educație. Și ce tip de pedagogie o pot aplica, pornind de la datele mele personale, care, alături de datele copilului și tipului de societate alcătuiesc contextul educațional.

Despre Sorin Giurumescu

Profesor de germană din 1994. Trainer (formator) certificat din 2006. Licensed Master Practitioner of NLP™ din 2012. Prima participare în echipa de organizare a olimpiadei naționale în 2003.
2008-2015 responsabil cu limba germană modernă în Ministerul Educației. Trainer și coach pe crestere.org

Poți da like & share:
Category(s): Definiţii < br / > Tag-uri: