Un altfel de Olimpiadă

O olimpiadă altfel decât toate celelalte

Olimpiadă, olimpic, olimpian, Olimp.
Toate acestea ne îndreaptă către ideea de competiţie, dar şi de confruntare, într-o oarecare măsură cu eul propriu. Pentru că ea este în primul rând cu noi înşine, cu propriile noastre resurse, valori şi strategii, cu felul în care reuşim să le adaptăm în funcţie de obstacolele, pe care le întâlnim. Obstacolul constituie doar un pretext, care dezvăluie sinele olimpicului. Olimpicii sunt spirite tinere, ambiţioase, creative, într-o continuă căutare de soluţii, adevăruri şi provocări.

Olimpiada de Limba Germană Modernă se distinge de celelalte olimpiade și prin diversitatea şi complexitatea probelor pe care le conţine. Însă, mai mult decât atât, ea și-a construit propria viziune prin aportul experţilor creşterii, care au pus la baza acestei viziuni un sistem de valori şi principii clare și actuale. Ele reprezintă chintesenţa probei individuale, dar şi a celei de proiect literar pe echipe.

Dacă, până acum câțiva ani, proba individuală consta şi în realizarea unei compuneri, care nu valorifica îndeajuns resursele creative şi inteligenţa participanţilor/candidaţilor, ci mai mult competenţele lingvistice, în prezent, punctul de plecare al temelor îl constituie, adesea, motto-uri care conţin axiome după care poți să-ți construieşti viaţa. Abordarea subiectului într-un mod personal, creativ şi conform cu cerinţa determină în mod hotărâtor punctajul probei individuale.

La etapa judeţeană a olimpiadei textele scrise de elevi sunt punctate prin evaluarea lor neutră.

Caracterul de unicitate al olimpiadei constă şi în organizarea probei de proiect, acolo unde candidaţii au libertatea de a lucra în echipă, de a-şi exersa competenţele sociale, de a pune în scenă, într-o formă dramatizată originală, mesajul cărţii citite la fața locului. Sceneta este însoţită de prezentarea planşei / afișului care ilustrează, într-un mod artistic şi creativ, simbolurile şi mesajul cărţii.

Datorită acestei structuri complexe a probelor şi a varietăţii lor, Olimpiada de Limba Germană Modernă se vrea a fi nu numai o recompensă a succesului învăţării tradiționale, idee promovată la alte olimpiade, ci şi o confruntare cu propriul sistem de valori, o exersare a spiritului de echipă, a responsabilităţii, a corectitudinii, a libertăţii de a lua decizii şi de a accepta şi alte opinii, contribuind la „creşterea” adolescenților pentru provocările vieții actuale.

Autori Experţii Creşterii, 2015:

prof. Beate Greif
prof. Roxana Lupu
prof. Luminiţa Stoian

Despre Luminița Stoian

Luminița Stoian a pășit în familia dascălilor de limba germană în anul 1998.

Dacă ar alege o metafora pentru ceea ce face, s-ar vedea în rolul ”profesorului artist”, deoarece lucrează cu adolescenți ai căror caracter, temperament și sentimente cer să fie șlefuite. Ca instrumente de șlefuire folosește Răbdarea, Timpul și Dedicația.

Luminiţa se remarcă printr-o atitudine de tip „coach”. La fel ca un „life-coach”, cu răbdare și toleranță maximă, acceptând pe fiecare așa cum este, Luminița își îndreaptă atenția în a găsi soluții de care ceilalți au nevoie. De aceea a fost poreclită de către Experții Creșterii „Sora noastră cea mare”.

Poți da like & share:
Category(s): Articol, Eseu < br / > Tag-uri: , , , , , , ,