O echipă de profesori adevărați

Bună ziua!

Mă numesc  Andrei Precupescu, sunt student la Medicină la Cluj Napoca și, timp de 4 ani, în timpul liceului, am participat la Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă.

Anul acesta, în februarie, am avut șansa de a participa la seminarul de pregătire al olimpiadei, de la Vulcan. Dintotdeauna am fost curios ce se află în spatele olimpiadei, fiindcă olimpiada de germană modernă nu e o simplă olimpiadă, e mult mai mult de-atât.

Aici ai ocazia să te dezvolți ca persoană, să legi prietenii cu oameni din toată țara și să ieși din cochilia ta. De ce zic asta? Fiindcă la proba de proiect, fiecare participant trebuie să aibă un rol și să-l joace pe scenă. Nu e admis ca doi să muncească, iar restul să se odihnească.  Astfel, vrei sau nu, ești pus în situația de a ieși din zona ta de comfort. Și de obicei vrei, fiindcă o faci pentru echipă.

Participând la seminarul de pregătire, am realizat că profesorii din Comisia Centrală a Olimpiadei formează o adevărată echipă. Nu sunt doar profesori de germană extraordinar de competenți, sunt oameni implicați în societate și dornici de a face din elevii lor oameni valoroși și cu principii sănătoase de viață.

Am fost uimit să văd cât de mult se dezbate o temă, înainte de a se decide ceva, sau cât de complex  și corect e modul de evaluare a lucrărilor.

Știam dinainte, dar acum m-am convins : Olimpiada de Germană Modernă e o olimpiadă a corectitudinii, unde sunt sprijiniți elevii competenți, inteligenți și creativi.

De asemenea, ce mi-a plăcut extraordinar de mult la Vulcan, a fost atmosfera relaxată în care se lucra. Și modul în care am fost integrat în echipă, chiar dacă eram la primul meu seminar de acest gen. Nu pot să nu apreciez și faptul că echipa dorește de la an la an să îmbunătățească olimpiada și ține cont de feedback-urile elevilor din anii precedenți.

La Vulcan le-am vorbit profesorilor despre o asociație din care fac parte și anume Asociația Gutenberg. Pe lângă școli de vară sau de iarnă pe limba germană, proiecte de educație politică și civică, are membri care sunt și traineri. Prin traininguri facem educație non-formală. Iar profesorii din Comisie au fost foarte receptivi. Câteva zile mai târziu, unii dintre ei m-au și contactat în vederea unor traininguri pentru elevii de acasă.

Așa da profesori!

Poate vi se pare că am avut doar cuvinte de laudă în ce privește seminarul de pregătire a olimpiadei și in ce priveste oamenii de acolo, însă ele merită spuse. Merită spuse, merită repetate și olimpiada merită sprijinită. De ce?

Răspunsul e simplu: fiindcă Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă te formează, te dezvoltă, îți lărgește orizontul….. te face om!

Despre Andrei Precupescu

Andrei este student la Medicină la Cluj, trainer la Asociația Gutenberg a studenților de limba germană din România și un veteran al Olimpiadei Naționale de Limba Germană din România – deci un prieten vechi al Experților Creșterii. A fost selectat și a participat la pregătirea loturilor naționale lărgite din anii 2012 și 2014. În 2014 a fost selectat să reprezinte România la Olimpiada Internațională de Limba Germană de la Frankfurt, unde a obținut premiul al treilea.

Poți da like & share:
Category(s): Noutăți, Spirit de echipă, Testimonial < br / > Tag-uri: , ,