Pragmatismul este un curent filosofic anglo-saxon care consideră adevărul ca fiind dat de aplicabilitatea ideii respective. Pare banal și ciudat, dar este, de fapt, o idee extrem de productivă pentru viața de zi cu zi:
Înainte de pragmatism au existat multe abordări care încercau să definească „adevărul”. Desigur, de fiecare dată apărea problema găsirii unui adevăr recunoscut ca atare. Ideea genială a pragmatiștilor a fost că, până la urmă, într-0 lume a relativității (adevărul meu, adevărul tău etc.), ceea ce contează este dacă, ceea ce consider la un moment dat ca adevărat, mă duce mai departe sau mă blochează în ceea ce îmi propun.
Spre exemplu, în geometrie există axiome, adică propoziții considerate adevărate fără demonstrație. Schimb axiomele, schimb tipul de geometrie. Pentru descrierea lucrurilor și a universului înconjurător așa cum îl experimentăm în mod obișnuit, din punct de vedere pragmatic, axiomele geometriei euclidiene sunt foarte bune, deci sunt adevărate.
În interacțiunea cu ceilalți. în viață, operăm cu astfel de axiome sau presupoziții. Adesea este vorba de convingeri exprimate prin generalizări. Ne amuzăm uneori (sau ne enervăm) contrazicându-ne pe astfel de teme, dar, de fapt, aceste presupoziții au valoarea de adevăr pe care le-o dă verificarea pragmatică.
Astfel putem crede că oamenii, în general, sunt buni sau că sunt răi. În funcție de această convingere vom acționa și vom trăi experiențe de viață care ne vor convinge tot mai mult de adevărul acestei convingeri / presupoziții. Nu putem „demonstra științific” adevărul uneia sau alteia din aceste două convingeri contrare, pentru simplul motiv că „știința” abia pornind de la una din aceste convingeri poate începe – la fel cum geometria pornește abia de la axiome și nu demonstrează axiomele.
Ce avantaje și dezavantaje ne aduce fiecare convingere? Cum putem opera cu aceste convingeri în avantajul propriei dezvoltări – răspunsul este dezvoltare personală, creștere, educație.
