ZIUA ÎNTÂI
Ziua mea a inceput bine, m-am trezit mai devreme pentru a-mi putea face niste teme, stiind ca la 14:30 (doi jumate, cum spunem noi targumuresenii ) ) va trebui sa plec la autogara, catre Deva apoi. Orizontul meu de asteptare nu era foarte dezvoltat, insa stiam putin mai mult despre ce vom face aici datorita surorii mele care a participat la lotul de acum doi ani, nu mi-a dat foarte multe detalii insa, dar știu ca prieteniile pe care le-a legat sunt pastrate si astazi, lucru care mi se pare extraordinar. Totodata mi se pare minunat cum reusesc oamenii sa creeze legături, desi se cunosc de foarte putin timp, lucru pe care l-am descoperit ulterior si eu, in cele doua zile pe care le-am petrecut aici pana acum.
Din păcate era sa nu prindem locuri in autocar, noroc cu un alt autocar care mai avea fix doua locuri, cat pentru mine si doamna profesoara. A fost in regula, insa nu foarte confortabil pentru mine pentru ca aveam chitara in brațe. Insa știam ca merita totul. Mi s-a reconfirmat aici ca muzica uneste oamenii, dar voi povesti mai mult pe parcurs.
Odata ajunse aici, am facut cunoștința cu colegele mele de camere, din fericire avand fețe cunoscute de la selectia de la Ploiești, dupa care am mers la cina. Am apreciat foaarte mult la cina faptul ca doamnele de acolo ZAMBESC! Sunt obisnuita ca oamenii care lucrează in aceste domenii, bucatarese, portari, vânzători etc. sa fie ostili, apatici. Doamnele acestea chiar mi-au ramas in suflet si mi-au facut ziua mai buna.
Dupa cina, ne-am dat cu toții întâlnire intr-o sala din cladire, unde am avut ocazia sa ii vad pe toți, observându-i (mai mult decat numele lor, pe diverse liste). Unii zambeau, altii aveau o stare letargica (poate din cauza drumului care la unii a durat si 12 ore ). Totusi, se putea simti starea generala a grupului: nedumerire. Am făcut cunoștință, ne-am prezentat, s-au prezentat si trainerii noștri (cu ocazia prezentării am fost încântata ca am făcut o invitație colegilor de a canta odata impreuna cu ei la chitara). Ni s-a spus in mare ce vom face saptamana aceasta: Dezvoltare Personala. Cu totii eram usor șocați. Ce?! Lotul pentru IDO, olimpiada de germana si noi vom vorbi in romana? De ce? Ei bine, motivul a fost plauzibil, germana invatam de la profesorii nostri pe scurt. Aici va fi vorba despre noi.
Ne-am dus la somn, mai puțin nedumeriti, cu speranta, cu idei, așteptând o noua zi
ZIUA A DOUA
Fiindca ni s-a spus “ceva” de ora 6:30, am presupus ca trezirea va fi atunci, insa am constatat ca de fapt, atunci incepea “incalzirea”. In graba am îmbrăcat ceva si am ieșit afara, ajungând fix la exercițiul cu DA si NU. O ușoară stare de prejudecata ma domina: cu ce m-ar putea ajuta asta pe mine? Am realizat exercițiul cu o usoara dificultate. Era ceva nou, ceva ciudat. Apoi am alergat, spunand trei lucruri pentru care suntem noi recunoscători. Acest exercițiu insa a fost si cred ca va ramane preferatul meu. Trebuie sa ne amintim sa fim recunoscatori pentru orice. Le sunt recunoscatoare alor mei pentru ce sunt eu azi, ii sunt recunoscatoare doamnei de la bucatarie ca îmi zambeste, ii sunt recunoscatoare taximetristului ca m-a ajutat cu bagajele. Mereu vom gasi motive pentru a fi recunoscători.
La ora 9 ne-am inceput programul normal, avand diverse discuții pe teme uneori evitate, cum ar fi aroganta sau cum ne percep pe noi ceilalți. Am ajuns sa avem aceste discutii in urma unor citate si axiome lipite pe pereti. Intr-un joc urmator am avut de ales axioma, acest adevăr care nu mai are nevoie de demonstratie, care ne place noua cel mai putin, cu care nu suntem de acord. Eu am ales axioma ” Daca cineva manifesta o competenta o data, atunci poate oricand. Daca cineva poate, poti si tu”, axioma pe care am discutat-o cu Luminița. Mi-a placut deschiderea sa si sfaturile oferite si prin aceasta ocazie ii multumesc. Apoi am ales o axioma care ne place noua cel mai mult si suntem de acord cu ea in totalitate. Dupa pranz si un somn scurt, dar placut am facut un joc de rol, încercând sa ne pozitionam in diferite situatii si sa privim din diferite perspective. Am fost invitati ca intr-o situatie conflictuala, sa privim si din “ochii” celuilalt, sa simtim ce simte celalalt.
Impresiile primei zile au fost diferite pe tot parcursul zilei. Mi-au placut jocurile cu axiomele si citatele, insa schimbul de roluri nu mi s-a parut foarte interesant, desi constientizez puterea acestuia. Probabil ca oboseala si-a făcut simtita prezenta.
Programul concret s-a terminat pe la ora 18:30 cand a început cina si apoi am iesit in oras descoperind Deva, un oras pe care nu l-am vizitat de mult, dar mi-am adus aminte unele aspecte si am realizat ca este un oras extraordinar. La finalul zilei, dupa cina si dupa feedback-ul foarte relaxant am vrut sa impartasesc cu colegii mei de aici MUZICA, arta placuta tuturor,o arta atat de flexibila, care poate aparea in nenumărate forme. Dupa cum spuneam anterior, stiam ca drumul in brate cu chitara va merita. Asadar am luat chitara si ne-am dus afara, simtind aerul răcoritor al Devei, paziti de copacii de aici, din curtea liceului. E de prisos sa spunem ca efectul corzilor au creat o stare de spirit extraordinara si unica, chemandu-i afara chiar si pe profesori. Faptul ca ceilalti au cooperat si li s-a parut ceva frumos, m-a ajutat enorm.
ZIUA A TREIA
Am început si aceasta zi cu incalzirea, amintindu-mi din nou ca sunt recunoscatoare pentru enorm de multe lucruri. Ce am observat a fost lejeritatea cu care am facut jocul DA si NU in comparație cu ziua anterioara, lucru care s-a amplificat ulterior.
Programul a început intr-un mod ludic; am primit fiecare o pietricica strucitoare pe care am fost invitati sa o decoram cum am dorit noi. Eu am ales ca pietricica sa fie sufletul omuletului meu, fiinta in toata regula, deoarece am avut grija sa ii creez si o inima ca sa se stie ca nu e doar un om de plastilină. Ulterior am fost invitati sa ii oferim persoanei din dreapta noastra piatra decorata in diverse feluri, pentru a o remodela el. 
Din feririe omuletul meu nu a suferit schimbari majore, doar ca a devenit gimnast, daca tot suntem in Deva dar si fotbalist pentru ca inima i-a fost mutata la picior. In schimb, eu am făcut o schimbare majora, dintr-un omulet am facut un copac . Concluzia jocului a fost urmatoarea: pietricica suntem noi iar plastilina sunt schimbarile pe care le suferim in copilarie si adolescenta alaturi de modificarile facute de celelalte persoane. La finalul jocului am scos piatra din interiorul figurinelor, lucru pe care am fost indemnati sa il facem si noi. Am ales sa ii ofer pietricelei mele un loc special pentru a-mi aduce aminte de ceea ce am învățat azi.
A urmat un exercițiu de comunicare si usoara frustrare: intreruperea raportului in timpul vorbirii. E un lucru pe care l-am gasit foarte interesant deoarece e usor iritant sa observi ca atunci cand vorbesti cu o persoana, ea nu e atenta la tine, chiar daca e doar pentru cateva secunde
Un joc pe care l-am mai facut azi a fost unul de-a dreptul fascinant. Prin preluarea pozitiei corpului persoanei cu care vorbesti, intr-o atmosfera liniștita, poti simti ce a simtit si acea persoana cand s-a gândit la asta. Iar partenerii mei de aplicatie au facut totul si mai frumos.
Ultimul aspect punctat azi la workshop-uri a fost ceea ce ne-a ramas cu totul in minte si suflet. Am fost invitati sa ne imaginam o situatie din viata noastra pe care sa i-o povestim partenerului. Ce am observat a fost ca am putut comunica foarte usor si bine. Scopul exercicitului a fost sa ii schimbam starea celuilat prin diverse modificari ale tonului vocii, pozitiei corpului etc. Am incercat cateva din aspectele acestea initial brusc, neavand reusita. Ulterior am incercat sa fac modificari mai blande si am observat cum usor-usor si Andreea, partenera mea le adopta. In orice caz, a fost un exercitiu foarte bun pentru cunoasterea intre noi.
Pe seara am mers si noi in vestitul locaal “Ceapa Rosie” si am observat ca deja invat cum stau lucrurile prin Deva. Servirea lasa de dorit, dar mancarea este gustoasa. Mi-a facut foarte mare placere sa stau acolo alaturi de colegii mei pentru ca am vazut ca deja incepem sa ne inchegam ca grup. Am facut schimb de regionalisme, eu invatandu-i ce insemna “picioci”(cartofi) si eu la randul meu invatand ce inseamna “legheleu”(camp). Ajunsi la internat, am facut feedback-ul, am mai discutat, dupa care a urmat un somn adanc si odihnitor.
ZIUA A PATRA
Ziua a inceput ca de obicei cu incalzirea. Ce am observat a fost faptul ca imi este tot mai usor sa fac exercitiul cu DA si NU. Totusi, azi a fost altceva ce mi-a ramas in suflet, anume exercitiul in care ne-am readus aminte ca “IMI PLACE DE MINE”. Consider ca e vital sa constientizam acest lucru pentru a avea o viata pozitiva si de reusita. Fiind impacati cu noi devenim impacati cu lumea.
Azi a fost totul mai lejer in comparatie cu primele doua zile pe care le-am considerat usor incarcate de experiente si de nou. Pentru inceput ni s-a prezentat conceptul de “ancora”, ce consta in alegerea unui moment fericit din viata nostra pe care sa il asociem cu o atingere de exemplu, lucru care ajuta enorm in situatii de stres, de emotie puternica etc.
M-am oferit voluntara pentru a experimenta conceptul ancorei, lucru care ulterior m-a bucurat enorm. Am reusit sa imi consolidez acest concept foarte bine si probabil acum, de fiecare data cand cineva ma va atinge pe umar, imi voi aminti de un moment de o intensitate foarte mare si pozitiva din viata mea (momentul cand am ales ca afara, pe o ploaie torentiala este locul perfect pentru a dansa, uitand de toate caietele si cartile din ghiozdan).
Ce a urmat a fost ceva cu totul deosebit, anume vizita la Sarmisegetusa Regia, un loc despre care se spune ca e foarte incarcat cu energie. Ei bine, sincera sa fiu, nu am simtit acea energie, insa am putut sa o colectez din razele soarelui care se luptau cu crengile parca interminabile ale copacilor, pentru a putea patrunde in padurea parca fermecata. Privind in sus puteam vedea cum crengile copacilor s-au imbratisat si parca nu voiau sa isi mai dea drumul, un lucru pe care l-am putea prelua de la ei: iubirea. Din pacate a inceput o ploaie care ne-a facut pe toti leoarca, insa pe mine m-a introdus si mai mult in starea de “natura”. Am realizat si foarte multe fotografii. Consider ca fotografiile sunt niste moduri prin care putem foarte usor opri timpul si sa ne teleportam acolo, in trecut.
A urmat o noua iesire in “Ceapa”, unde ne-am luat ramas bun de la Andrei care a plecat spre Alba. Simt tot mai mult formarea grupului.
ZIUA A CINCEA
De data aceasta m-am trezit si mai devreme pentru a ajunge la inviorare, unde gasesc tot mai usor exercitiul cu DA si NU.
De dimineata am invatat sa ne dezancoram unele amintiri, prin rememorarea altora care sunt mai putin placute. Acest exercitiu mai avea scopul de a anihila amintirile urate avute in viata. Eu sunt de parere ca e esential sa avem si amintiri negative. Ne reamintesc sa le apreciem mult mai mult pe cele bune si ne invata sa evitam unele greseli sau sa avem mai multa grija, de ce nu? Mi-a fost destul de usor sa rememorez totul, pentru ca fara sa vreau, o fac des. E dureros, dar e ceva care m-a invatat multe: sa am grija ce fac si cum ma comport cu cineva, pana nu e prea tarziu, ca sa nu am regrete ulterior.
La amiaza am facut un exercitiu extrem de benefic, pe care abia astept sa il practic si acasa in momentele de surmenaj. Am realizat o transa. Din pacate, din cauza unei dureri de cap pe care o aveam la momentul exercitiului, nu m-am putut concentra 100%, insa cu toate astea, am reusit sa ajung la o stare de impacare cu mine. Nu mi-a mai pasat ca atunci cand voi ajunge acasa voi avea de recuperat toate lectiile si ca voi avea imediat teze, nu mi-a mai pasat ca nu ma inteleg cu unii; eram impacata cu cine si ce sunt eu, lucru ce mi se pare absolut incredibil. Dupa ce ne-am “trezit”, durerea de cap s-a ameliorat si in ciuda faptului ca cu ceva momente inainte ma simteam extrem de obosita si asteptam pauza ca sa ma odihnesc macar 20 de minute, nu am mai avut nevoie de asta. A fost amuzant sa vad ca unii colegi au adormit usor, ma gandesc ca pentru ei, transa a functionat plenar.
Seara a urmat un concert simfonic absolut exceptional. Daca la inceput eram obosita si nu ma prea puteam concentra, ulterior am ajuns aproape sa raman cu gura cascata la ce am vazut acolo. Mainile violonistilor deveneau una cu vioara, isi impleteau degetele cu corzile si simteau muzica, o vedeau, o miroseau. Erau muzica.
Dupa asta ar fi trebuit sa mergem la Festivalul Luminii din Deva care din pacate s-a anulat. Eu activand in cercetasie (cercetasii organizeaza acest eveniment), ii cunosteam pe multi cercetasi de aici din Deva. Am legat prietenii acum 5 ani, insa ele inca rezista, in ciuda distantei si a faptului ca nu comunicam zilnic. De asemenea, eram foarte dornica sa vad cum decurc lucrurile aici, in comparatie cu ce va fi la Tîrgu Mureş, unde sunt organizator si eu la festival. Din pacate, nu am avut ce face, asadar am iesit in oras, unde ne-am jucat niste jocuri foarte interesante, am ras si ne-am simtit bine unul in compania celuilalt. Cand am ajuns la internat, m-am pus cat mai repede in pat pentru ca eram foarte obosita.
CE A URMAT
Am hotarat ca pentru ultimele doua zile sa nu fac o prezentare a evenimentelor, ci sa imi spun parerea despre ce am facut aici. In primul rand, motivul pentru care am scris acest jurnal atat de detaliat a fost pentru ca stiam ca voi dori odata sa il recitesc.
Cred ca lucrul cel mai important pe care l-am invatat a fost sa ma relaxez. Viata e frumoasa, noi ne-o facem exact cum vrem noi. “Tot ce am nevoie e in mine acum”. Am apreciat enorm deschiderea tuturor, lucrul impreuna cu o echipa potrivita devine placere. Toti am fost dornici de a invata, unii si-au insusit unele lucruri mai mult, altii mai putin.
Doresc sa revin la acest articol in viitor, sa observ repercusiunile avute.
