Educaţia se poate face bine, la fel şi Sănătatea

Cel mai bun moment pentru a sădi un copac era acum douăzeci de ani. Al doilea cel mai bun moment este acum.

(Partea a treia) – v. Partea întâi aici și Partea a doua aici

Am constatat în primele două părți care este situația actuală a sistemului de educație din România. Pornind de la caracteristicile care dau inerția în starea actuală a sistemului, putem vedea, în continuare, cum se poate obține o nouă stare.

Punând cap la cap elementele constatate în primele două părți ale acestei analize, rezultă că este nevoie de o creștere a calității educației pentru toți, care nu se poate obține decât în timp, prin creșterea calității profesionale a angajaților, adică prin creșterea atractivității profesiei (deci a concurenței pentru intrarea în sistem ca angajat). Atractivitatea socială crește prin sistemul de salarizare, pornind de la realitatea actuală în condiții de piață, adică printr-un nivel de salarizare apropiat de veniturile reale ale profesorilor căutați de acum. Aceștia vor fi motivați, astfel, să-și ofere competențele în mod democratic, pentru toți elevii și se pot câștiga, în timp, astfel de profesori în toate școlile. Desigur, cine ar citi pe sărite, ar spune că nu era nevoie de atâta text pentru a spune că este nevoie de salarii motivante în educație. Ceea ce rezultă din argumentele de mai sus este că: 1) nivelul veniturilor motivante trebuie să țină cont de realitatea pieței, pentru…2) a produce o dislocare a sistemului din actuala stare de echilibru către starea dorită; 3) iar pentru menținerea ulterioară a stării dorite este nevoie de un semnal clar către societate referitor la asigurarea pe termen lung a unui nivel de venituri atractive în educație.

Să mai introducem un element în ecuație: să recunoaștem că, prin introducerea unui sistem de salarizare atractiv, nu va crește calitatea profesională a actualilor angajați. Efectele generale se obțin pe termen foarte lung. Mai întâi, este nevoie ca societatea în ansamblu să devină conștientă că profesia didactică chiar a devenit atractivă și să se convingă că este o minune care ține mai mult de trei zile. Dacă salariile din Educație ar porni, de luna viitoare, de la 2000 de lei lunar în sus, acest fapt nu ar avea un efect hotărâtor de creștere a atractivității profesiei. Populația din România are încă memoria inflației din anii 90 și a anulării legii de creștere a salariilor din Educație adoptate în campania electorală din 2008. Prin urmare, soluția pe care o căutăm este una de tipul: Cel mai bun moment ca să sădești un pom era acum 20 de ani. Următorul cel mai bun moment este acum…

Care ar fi, deci, soluțiile realiste? Ce abordare ar putea determina mămicile de acum să-și sfătuiască fiicele care au talent în relația cu copiii să se facă profesoare? Ce abordare ar determina o schimbare de percepție la nivelul întregii societăți, care să crească, de fapt să determine existența unei competiții reale pe piața forței de muncă din educație? Nu numai pentru școlile bune, ci pentru orice loc de muncă în educație. Cum poate fi abordată situația, astfel încât să avem, cu toții, încredere că este chiar o minune, care ține mai mult de trei zile? Și ce abordare este posibilă pentru a determina partidele și pe parlamentari să accepte o soluție care nu le aduce avantaje pe parcursul scurt al unui ciclu electoral?

Actuala Lege a educației prevede alocarea a 6% din PIB pentru acest domeniu. Fiecare nouă lege a bugetului amână aplicarea acestei prevederi. Nu „doare” în mod direct pe nimeni, așa că nu țipă cu adevărat nimeni. Când a fost anulată legea de creștere a salariilor din sistem a fost un context special, cu criza economică și cu folosirea influenței încă puternice atunci, a președintelui abia ales pentru un nou mandat. Un asemenea context este foarte puțin probabil să se repete. În plus, se pot lua măsuri pentru a reduce acest risc.

În primul său mandat, președintele Băsescu a adus pentru prima oară în discuție problema Educației, ca temă importantă pentru România. Comisia prezidențială de analiză a spus, pentru prima dată, în mod public, ceea ce se șoptea până atunci printre cei din sistem: că stăm nu prost, ci chiar foarte prost și că este nevoie de măsuri deosebite. La momentul respectiv, interesul populației față de tema respectivă crescuse brusc, ceea ce arată că este posibil acest lucru.

Pe de altă parte, reprezentanții partidelor aflate în orice moment la putere nu sunt sensibili la teme și reforme care le iau din banii disponibili pentru pomeni electorale și nu oferă rezultate pe termen scurt, cu care să poată marca puncte în campania electorală. Din acest motiv, o asemenea temă este greu de dezbătut în apropierea campaniilor electorale: pe de o parte, partidele de la putere ar evita-o, pe de altă parte, publicul nu ar avea încredere în promisiuni. Discuțiile ar devia în mod constant în zona populismului.

Din aceste motive, soluția fezabilă de a crește atractivitatea profesiei didactice pe termen lung ar fi dezbaterea unei legi a salarizării în perioada dintre campanii (anul acesta, cât mai repede). Această lege este bine să nu creeze o presiune financiară imediată pe cei aflați la putere și să transmită un semnal către populație privind stabilirea unei priorități reale. O astfel de lege ar trebui să aibă acordul tuturor partidelor parlamentare (un nou Pact pentru educație, abandonat în al doilea mandat al președintelui Băsescu). Legea ar urma să prevadă un program de creștere treptată a salariilor din sistem, cu date fixe și cu raportare la PIB, pornind de la situația actuală și până la cea dorită. Dacă primele creșteri semnificative ar începe abia la doi ani de la intrarea în vigoare  a legii aceasta ar ușura acceptarea ei de către partidele aflate la putere. Faptul că nivelurile propuse s-ar raporta la PIB ar ușura aplicarea chiar și în cazul unei noi crize economice. Iar faptul că jurnaliștii ar calcula, la nivelul actual al PIB-ului, cam ce salarii ar fi în educație și ar comenta pe larg acest lucru, fie și negativ, cu invidie, ar aduce în conștiința publicului importanța profesiei didactice. Cu cât agitația din presă ar fi mai mare, cu atât ar crește viteza cu care populația din România și-ar schimba atitudinea față de profesori. O doză bună de invidie ar fi chiar binevenită. Dacă, de exemplu, salariile peste 4-5 ani ar fi echivalentul a 2000 de lei actuali pentru un debutant (care, acum, primește cam 800-900 de lei) atunci mulți ar spune că este foarte bine. Dacă, peste 10 ani, salariile ar fi între 4000 și 6000 de lei de la nivelul actual, atunci mulți ar spune că sunt salarii de ministru (În realitate, într-o etapă ulterioară, va fi nevoie să se discute, sincer, salariile tuturor funcționarilor, pentru că actuala stare de fapt este o invitație la corupție. Exemplul din sistemul de justiție ne arată că un sistem de salarizare motivant poate fi o bază bună pentru profesionalism și combaterea corupției. Chiar și cei din justiție ajunși la pușcărie au fost prinși tot de colegii lor, care au considerat că merită să fie cinstiți, având inamovibilitate și salarii bune).

Spuneam la începutul primei părți a acestui articol că soluțiile pentru Educație sunt mult mai simple decât credem. Pentru că, deși statul român, de 25 de ani, practic își bate joc de educație, există în sistem resurse și competențe care ar produce o creștere enormă a calității, dacă persoanele respective nu ar mai fi nevoite să se ocupe de satisfacerea nevoilor lor primare. Profesorii care nu ar mai avea nevoie să facă ore suplimentare acasă ar fi o resursă extraordinar de puternică pentru reformarea reală a sistemului și creșterea calității. O parte din efectele pozitive, mai ales acolo unde s-au concentrat mulți profesori cu stimă de sine crescută și spirit întreprinzător, se vor vedea destul de repede (în școlile bune). Efectele pentru ansamblul sistemului și al societății, abia în 15-20 de ani. Dar este bine să fim buni și responsabili nu numai cu copiii noștri, ci și cu nepoții noștri încă nenăscuți!

Momentul cel mai bun pentru a sădi acest pom al educației era acum 20 de ani, este adevărat. Următorul moment cel mai bun este acum!