by Corina Gugu

Share

by Corina Gugu

Share

Dacă nu noi, atunci cine?

Teama de a schimba ceva ne blochează de multe ori în încercarea noastră de a îmbunătăţi mediul în care trăim. „Lasă că merge şi aşa” este deviza pe care o auzim sau ale cărei efecte le observăm în fiecare zi în jurul nostru. În virtutea ei ne afundăm zi după zi într-o mlaştină de comoditate, stagnare şi trai de azi pe mâine. Până când, într-o bună zi, apare cineva care ne spune: „Nu, nu merge şi aşa. Dacă eu pot, poţi şi tu!”

Noi, Comisia Centrală a Olimpiadei de Limba Germană Modernă, am avut curajul să învăţăm să spunem: „Se poate şi mai bine. Se poate şi altfel.” Am putut şi am reuşit, am creat o olimpiadă de care suntem mândri şi care se bazează pe următoarele principii:

  1. Încredere în potenţialul pozitiv al schimbării
  2. Spirit de echipă
  3. Corectitudine
  4. Contribuţie şi creştere
  5. Libertatea de a lua decizii împreună şi diversitatea acceptată a opiniiilor
  6. Provocările favorizează creşterea

Modelul „Lasă că merge şi aşa” se baza pe un format tradiţionalist, în care ne simţeam foarte comfortabil, deşi eram conştienţi că vechea structură a olimpiadei nu valorifica la maxim potenţialul creativ al elevilor.  A fost nevoie de un leader cu viziune şi mult curaj care să ne scoată din zona noastră de comfort şi care să ne ofere alternativa unor provocări. „De ce nu?” şi-au pus întrebarea membrii echipei pe care a format-o. Rezultatul: o olimpiadă la care elevii au ocazia să citească, să lucreze în echipă, să fie actori pentru o zi, dar şi să realizeze un afiş, dând frâu liber imaginaţiei şi creativităţii.

Nu a fost uşor, dar a meritat, iar acest lucru se regăseşte în reacţiile pozitive ale tot mai multor colegi de alte specialităţi, aceştia manifestându-şi interesul de a afla cum ar putea adapta acest model la structura lor de olimpiadă.

„Dacă eu pot, poţi să tu!” este noua deviză, pe care noi, membrii Comisiei Centrale a Olimpiadei de Limba Germană Modernă, o propunem elevilor noştri, părinţilor lor, colegilor noştri şi tuturor celor care au dorinţa de a pune lucrurile în mişcare într-o societate paralizată de multe ori  de teama de schimbare.

Lavinia Chiş & Corina Gugu

STAY IN THE LOOP

Subscribe to our free newsletter.

Lasă un comentariu

  1. Lumi februarie 23, 2015 at 10:34 pm - Reply

    Te(a)ma de schimbare! mi – am permis un joc de cuvinte!

    Modul în care abordăm schimbarea depinde de gradul de comfort pe care îl manifestăm faţă de ideea de schimbare.
    Nu schimbarea în sine este dificilă, ci ideea că trebuie să modifici ceva în mentalitate, în atitudine…curajul şi responsabilitatea trebuie să ne fie aliaţi pe drumul schimbării…şi mai este nevoie şi de spirit civic, dar nu oricare, ci de unul inteligent.

    Luminiţa

Articole similare