Eu am crescut odată cu olimpiada. Mă numesc Corina Andreea Preda, sunt elevă în clasa a XII-a, și nu vreau să îmi imaginez cum m-aș fi dezvoltat fără această experiență.

La etapa națională am participat prima dată in clasa a VIII-a, la nivelul A2, concurând la clasa a IX-a. Eram timidă, nesigură și hotărâtă să îmi depășesc, în sfârșit, limitele. Astfel, proba de proiect a fost o gură de aer proaspăt, care m-a smuls complet din zona de confort. Conștientizând că în doar trei zile am scris și jucat o piesă de teatru, alături de 7 (inițial) necunoscuți, m-a făcut să mă simt mai încrezătoare, mai puternică.

În fiecare an am avut multe de învățat lucrând pentru proba de proiect. Mi-am explorat comportamentul și reacțiile într-o echipă, am reușit să îmi susțin punctul de vedere și să transmit idei, energia coechipierilor mă inspira. Între timp, am descoperit și frumusețea probei scrise. Povestirile îmi conduceau imaginația unde nu credeam că poate ajunge, eseurile m-au provocat să gândesc critic și să îmi dezvolt spiritul civic. De prea multe ori mi s-a spus la școală că despre unele subiecte “nu se vorbește” – nu și la olimpiadă. Acolo nu își au locul versiuni utopice ale realității, ci doar adevărul și autenticitatea – așa cum le percep eu. De aceea, pregătirea constantă pentru olimpiadă a însemnat și prilej de reflecție și autocunoaștere. Unele teme au devenit principii de viață. Werte kann man nicht lehren, sondern nur vorleben. Auch aus Steinen, die einem in den Weg gelegt werden, kann man Schönes bauen.

De-a lungul timpului am obținut un premiu II si un premiu III la proba de proiect si un premiu III la proba individuală, dar, pe departe, cel mai important rezultat a fost calificarea în lotul național lărgit pentru IDO. Competențele lingvistice, deși importante, nu au avut întâietate, ci dezvoltarea personală. Alături de alți 14 tineri cu personalități puternice și de profesori deschiși și dedicați, am pășit într-un cadru în care m-am simțit apreciată nu doar pentru inteligența mea, ci și pentru mine ca persoană. De fapt, cred că aici se ascunde adevărata valoare a olimpiadei: ești luat în serios tu, ca om complet si complex, nu îți este pur și simplu exploatată capacitatea intelectuală.

Am experiența olimpiadei naționale la alte două materii, matematica și chimia, unde competiția e esențială. Lupta pentru o clasare cât mai bună duce la o atmosferă tensionată, concurența exagerată devine toxică. La olimpiada de germană, participarea e o realizare în sine, un posibil premiu fiind doar o recompensă plăcută. “Dabei sein” – chiar motto-ul IDO confirmă acest fapt. Modificarea olimpiadei i-ar răpi relevanța și impactul pozitiv pe care îl are asupra fiecărui participant. După mai mult de 3 ani în care a fost o parte importantă în viața mea și mi-a adus multe oportunități, nu mai sunt copilul timid și nesigur, ci un (aproape) adult implicat în societate, conștient de sine și motivat să se îmbunătățească pe zi ce trece. Am menționat că nu vreau să îmi imaginez unde aș fi ajuns dacă nu aș fi participat la olimpiadă dar ar fi fost o realitate cu care ar fi trebuit să mă confrunt, dacă ar fi avut un alt format, lovindu-se de limitările sistemului actual de învățământ. Odată cu modificările propuse, ar deveni o dezamăgitoare realitate pentru colegii mei mai tineri, o defavoare adusă comunității de vorbitori de limba germană din România, și, implicit, întregii societăți. Formatul celorlalte olimpiade de limbi străine nu ar trebui să o schimbe, forțat, pe cea de germană. Diversitatea e un motiv de mândrie.