by Sorin Giurumescu

Share

by Sorin Giurumescu

Share

Toți creștem cu încredere în potențialul pozitiv al schimbării

Nelson Mandela în tinerețe

Tânărul Mandela

„Experții creșterii” au selectat valorile cele mai importante pentru ei. Încredere în potențialul pozitiv al schimbării a primit cele mai multe puncte. M-am întrebat de ce și caut un răspuns aici.

Când învățăm să mergem în două picioare, facem o schimbare enormă în perspectiva noastră asupra vieții. De la patru membre la două picioare este trecerea de la un nivel de siguranță mare (stabilitate) la unul mult mai mic. Îți trebuie foarte multă încredere în potențialul pozitiv al schimbării pentru a accepta această reducere imensă a nivelului de siguranță. Se pare că această încredere a avut-o cineva, cândva, ca un pionier, fără să fi văzut la alții…

Noi producem azi această schimbare cu sprijinul unei „echipe” numeroase. Părinții și toți ceilalți sunt un exemplu că se poate merge în două picioare, în siguranță. Ce se întâmplă însă când toți cei din echipă se află în același proces de căutare, de schimbare, într-o direcție pe care unii par să o intuiască, dar numai atât? Încrederea în potențialul pozitiv al schimbării trebuie să crească atunci până la un nivel asemănător celui care a permis primului om să meargă în două picioare. Dacă ne închipuim că semenii lui se puteau exprima la un nivel similar celui de azi, ce fraze ar fi putut auzi de la ei? Probabil că: „Ești nebun! Vino cu… mâinile pe pământ!… Ai mestecat din planta aia?… La ce îți folosește?… Eu am văzut atâtea la viața mea, încât știu să mă feresc de schimbările care nu aduc nimic bun.”

Această ultimă frază am auzit-o ca „sfat” dat foştilor elevi de un coleg de-al meu, la o revedere de 10 ani de la terminarea liceului. Dacă acei foști elevi ai noștri ar urma acest sfat, la numai 28-29 de ani, cât au acum, atunci au găsit „rețeta” pentru… o viață mediocră și plină de frustrări. Pentru toți cei care am apucat să trăim ceva mai mult de atât, dacă suntem sinceri cu noi înșine, singurele eventuale regrete sunt legate de curajul schimbării, adică de încrederea în potențialul pozitiv al schimbării. Vedem în jur mame care, abia când le-au crescut copiii și nu mai pot „da vina” pe nevoile acestora, capătă curajul de a ieși dintr-o relație nefericită; vedem oameni care, abia după ce dobândesc o oarecare siguranță financiară, au curajul de a se dedica (cu succes!) unei activități pe care o iubesc – și toți își dau seama că ar fi putut face aceste schimbări mult mai devreme, că justificările pe care le căutau erau doar o expresie a lipsei de încredere în potențialul pozitiv al schimbării.

Desigur, într-o echipă sudată lucrurile pot merge mult mai ușor. Poți avea cel puțin un vizionar care să-ți transmită încredere că direcția este cea bună. Poți avea un glumeț, un bri-liant care să-i binedispună pe toți în momentele de „luare prea în serios”. Poți avea un charmant care să le arate apreciere celor din jur și un liant care să „ungă sufletele”, când membrii echipei sunt obosiți. Poți într-o echipă să îmbini eleganța unei prințese cu forța unei împărătese și să adaugi încrederea unei optimiste pentru a rămâne pe drumul cel bun. Internauta găsește imediat orice pe net. Când tensiunile cresc, înțeleapta grupului adună rezultatele de la o observatoare care sesizează nevoile fiecăruia și găsește soluții adecvate, iar sora noastră cea mare știe unde sunt resursele și ce urmează. Într-un grup, nevoile de evoluție sunt atât de diversificate încât cele mai neașteptate talente și competențe își găsesc o utilizare extrem de eficientă. Rolurile marcate mai sus sunt exemple reale din echipa „Experții creșterii”. Ceea ce face succesul aceste echipe este faptul că am învățat împreună să înțelegem că, oricum ar fi, rolurile menționate mai sus nu pot fi ordonate valoric. De fapt, motivația este cel mai important ingredient în tot ceea ce întreprindem și motivația vine din direcții neașteptate (toți cei care sunt buni în vânzări știu asta!).

Atunci când acționează împreună, membrii unei echipe sudate găsesc motivație din multe surse și se motivează reciproc. Se și „încurajează” reciproc pentru a găsi curajul schimbării. De fapt, își dau încredere. Am văzut de curând un citat din Nelson Mandela, care spunea că nu lipsa fricii definește curajul, ci găsirea unei motivații suficiente ca să-ți învingi frica. Aderarea la un sistem de valori comune este (și a fost) un bun început în cazul „experților creșterii”. Când dorința de corectitudine este foarte mare, îți învingi teama de nou și ai încredere în potențialul pozitiv al schimbării, de exemplu, în cazul introducerii evaluării neutre la olimpiadă, o formă de organizare complet nouă.

Într-o echipă care are libertatea de a lua decizii acceptând diversitatea opiniilor, unde fiecare are sentimentul de contribuție și creștere, se dezvoltă o deontologie a echipei și, în final, spiritul de echipă care-i unește pe toți și care contribuie la curajul care dă încredere în potențialul pozitiv al schimbării. O astfel de echipă produce schimbări și creștere.

În mod similar se petrec lucrurile și în noi, ca persoane. De circa treizeci de ani (una din descoperirile noi din psihologie) s-a constatat că ne putem explica  mai bine modul în care funcționăm acceptând că suntem mai multe minți, că în fiecare din noi sunt mai multe eu-ri (fără să fim schizofrenici!). De exemplu, în fiecare din noi există un eu care dorește stabilitatea și siguranța și un eu care dorește aventura și schimbarea. Dacă vedem aceste părți ale noastre ca pe membrii unei echipe, atunci putem descoperi cum funcționăm ca o echipă sudată, ca „experții creșterii”. Ne acceptăm diversitatea echipei interioare și respectăm fiecare parte în mod egal, astfel încât să căpătăm încredere în potențialul pozitiv al schimbării și la nivel individual. Ceea ce poate o echipă exterioară, poate reproduce o echipă interioară. Ceea ce poate un om, poate și altul reproducând contextul favorabil. Ceea ce am putut o dată, putem din nou. Aceasta este o bună strategie de obținere a succesului personal.

Mai important însă decât succesul este să fim în acord cu valorile noastre, pentru că ele ne dau direcție și ne susțin motivația pe termen lung. La fel ca în cazul „experților creșterii”.

STAY IN THE LOOP

Subscribe to our free newsletter.

Lasă un comentariu

  1. […] refuză schimbarea, chiar dacă sunt unite. Echipele sunt deschise și doresc creșterea, cred în potențialul pozitiv al scimbării. Efectul echipei este uneori uimitor: oameni foarte prudenți față de schimbare în viața […]

  2. Luminita iunie 28, 2014 at 4:10 am - Reply

    Pentru cei care o acceptă, schimbarea poate fi ”o stare perpetuă” a existenţei lor…
    Dacă creăm o intenţie, ne plasăm atenţia pe această intenţie, adăugăm o emoţie, ca aceea de a fi amuzat sau captivat de ceea ce ne atrage atenţia, atunci vom obţine o spirală a schimbării, care asteaptă să fie completată de alte spirale…

    Am încercat o metaforă a ceea ce am simţit gândindu – mă la ”schimbarea ca potenţial pozitiv” – cred că intrinsec, schimbarea înseamnă ”pozitiv” de la sine. Dar în orice caz este nevoie de iniţiativă, curaj, abordare nouă, implicare, încredere şi alte ”ingrediente” personale, pe care fiecare dintre noi le avem în stare latentă, pentru ca la început să ”înclini” un sistem de educaţie, să – l răstorni, ca în final să – l aduci într – o poziţie nouă, în urma unei metamorfoze numită ”creştere”.

    • Sorin iulie 7, 2014 at 9:27 am - Reply

      Frumoasă metafora!
      Într-adevăr, din experienţa mea schimbarea este o chestiune de atitudine: pesimiştii o văd în mod negativ şi îşi confirmă aşteptările, optimiştii o văd în mod pozitiv şi îşi confirmă aşteptările. Vedem ceea ce suntem pregătiţi să vedem şi ne creăm propria „realitate”.
      Şansa pentru creştere (dezvoltare personală) vine din faptul că toţi avem şi domenii ale vieţii în care suntem optimişti şi se poate construi ceva pornind de la tipul de atitudine şi competenţe pe care le manifestăm acolo…

Articole similare