Țin minte că atunci când le-am povestit alor mei prima oară despre sistemul de la germană se uitau la mine ca la un extraterestru, ei fiind obișnuiți cu olimpiadele tip concurs clasic: 3 ore în care ai o probă scrisă, participanții împărțiți pe niveluri în funcție de clasă și programa școlară… și cam atât. Eu învăț germana de la 5 ani și începând cu clasa a treia am lucrat și în particular, pe lângă școală. Din clasa a 8-a am participat la nivelul B2 (atunci odată cu cei de la liceu, pentru că în mod normal la gimnaziu nivelul este până în B1), iar din a 10-a la C1. Mi s-a părut extraordinar că am avut șansa să particip la nivelurile care mă provocau pe mine și mă gândesc că așa este cel mai corect pentru toți. Nu ar fi fost corect pentru cineva care ar fi fost în aceeași clasă cu mine, dar care nu a beneficiat de la fel de multe ore de germană ca și mine, să participăm la aceeași secțiune și probabil că dacă s-ar fi folosit sistemul clasic de repartizare pe nivel nici nu aș mai fi participat, pentru că aș fi fost obligată să merg la un nivel inferior. La fel, nu mi s-ar fi părut corect ca elevi cu o pregătire mai bună decât a mea, pe fond de șanse, să fie în aceeași categorie cu mine. (Și, da, vorbim de germană ca limbă straină.)

Pe deasupra, sistemul de corectare este superior altor olimpiade care nu sunt grilă și unde acesta este pur obiectiv. Faptul că nu există șanse să apară rezultate ajutate de favoritisme la corectat cred că ar trebui să transforme olimpiada de germană (așa cum o știm) într-un model pentru toate celelalte.

Am spus mai sus că olimpiada de germană formează oameni. Ei bine, e momentul să țip tare: olimpiada de germană crește oameni! Am intuit lucrul acesta încă după ce am trecut prin experiența etapei naționale, am fost sigură de el când am experimentat lotul național și l-am înțeles pe deplin când am fost la faza internațională în 2016, la Berlin. Întreaga experiență m-a schimbat enorm și acum sunt mândră să spun că olimpiada de germană își îndeplinește rolul de educator: te instruiește, nu doar te învață. Aici este vorba de competențe, de valori, de cum reușești să îți pui în evidență cunoștințele și de cum poți lucra cu ceilalți astfel încât să creezi ceva de valoare. La germană am învățat să gândesc, să caut, să fiu deschisă către alți oameni și către tot ce înseamnă nou, să fiu un burete care absoarbe tot ce se poate. Tot germana m-a învățat să iubesc ceea ce fac și m-a motivat să învăț, să mă dezvolt continuu și să fiu fair-play (ceea ce altundeva nu prea găsești).

Ar fi tragic ca formatul să se schimbe, pentru că olimpiada de germană înseamnă mult mai mult decât niște foi scrise de elevi categorisiți cu pixul numai, olimpiada de germană este locul în care elevii își pot descoperi potențialul și motivația să devină mai buni cu fiecare zi care trece.

(Plus că – pentru cei care se gândesc la performanțele școlare și la faima României pe la fazele internaționale – să se schimbe formatul așa cum e în plan ucide orice șansă de primire a vreunui premiu de către România. Schimbarea ar fi binevenită dacă ar fi chiar în direcția opusă.)

Și aici îmi închid pledoaria pentru olimpiada de germană, aceea a mea, a colegilor mei și a profesorilor care au muncit enorm să o construiască pentru noi, elevii.