Citind despre noile utilizări ale mediilor sociale în alte sisteme de învățământ, am tinde să caracterizăm olimpiadele naționale din sistemul nostru școlar drept desuete. Majoritatea celor care argumentează împotriva lor au în minte un sistem închis, la care au acces doar aceia care au știut „să tocească”, fără să-și forțeze limitele, să învețe, fără să-și provoace mintea cu adevărat.Acelora care mi-au argumentat astfel, le-am povestit mereu despre olimpiada națională de limbă germană. Am participat în clasele a X-a și a XI-a și am obținut premiul I la proba de proiect, respectiv mențiune la proba individuală.  Atunci când mi s-a spus că m-am calificat prima dată la acest concurs, și eu am crezut că va fi doar încă o probă de trei ore, care ne va testa cunoștințele și atât. Nici măcar nu îmi dorisem cu adevărat să fiu acolo. Eram supărată că părinții nu-mi acordau toată libertatea pe care o voiam și eram chitită doar să le demonstrez că o merit.

De abia apoi am aflat că, pe lângă proba individuală, vom fi organizați în echipe cu membri din toată țara, că fiecare echipă trebuie să citească o carte, că echipele aveau cărți diferite, că fiecare carte trebuia să fie interpretată în așa fel, încât să-i provoace pe ceilalți să o citească la rândul lor. Nu am știut atunci că va trebui să devorăm o carte într-o noapte, astfel încât să avem timp să lucrăm la prezentarea ei, că vom construi decoruri asemănătoare celor din teatru, că va trebui să ne folosim imaginația și să reconstruim pas cu pas lumea cărții cu care noi am făcut cunoștință. Mai presus de toate, însă, nu am știut că vom reuși să devenim cu adevărat o echipă, chiar dacă de abia ne cunoscuserăm.

La începutul săptămânii următoare, deja a trebuit să ne întoarcem la școală. Acolo, ne-am întâlnit și cu alți colegi olimpici, dar la alte materii. Noi nu povesteam decât despre cum am reușit să lucrăm decoruri, să compunem cântece, să legăm prietenii și să simțim că ne cunoaștem de o veșnicie. Ceilalți aveau doar amintirea unei săptămâni liniștite, cu o singură probă de examen, care le-a testat, într-adevăr, cunoștințele, dar nu le-a provocat imaginația și nu le-a permis să cunoască decât prea puține persoane noi.

Nu am știut atunci că drumul meu în acest domeniu de abia începe și că, astăzi, voi lucra zi de zi tot cu limba care mi-a provocat, pentru prima dată, creativitatea la un concurs național. Astăzi, lucrez ca asistent universitar în cadrul USAMV București, unde predau cursul opțional de limbă germană. În paralel, am colaborat și cu Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, unde am predat cursul practic de limbă germană la secția de începători. Atunci când nu sunt la catedră, sunt într-o cabină, la o conferință, unde traduc simultan discursurile invitaților care vorbesc în engleză sau germană. Olimpiada de limba germană a fost primul pas spre găsirea drumului pe care mi l-am ales astăzi. Proba de proiect mi-a arătat că și creativitatea poate fi răsplătită, și că, în sistemul pe care mulți și-l imaginează drept închistat sau rigid,  au loc și aceia care caută libertatea.