La olimpiada internațională nu simți stres sau concurență, te simți tu însuți și ești încurajat să devii cea mai bună variantă a ta. La fel stau lucrurile și  în etapele premergătoare, în țară. Și așa trebuie să și rămână, dacă ne dorim ca România să ajungă din nou pe podium.

Sunt Andrei Precupescu, student în anul 4 la Facultatea de Medicină, din Cluj Napoca, iar cele afirmate anterior le spun din proprie experiență. Am fost premiant în fiecare an de liceu la etapa națională a Olimpiadei de limba germană modernă, iar în clasa a 11-a, am câștigat medalia de Bronz pentru România la Olimpiada Internațională, de la Frankfurt am Main, participând la cel mai înalt nivel, C1.

cu Nadina Nicolov, Andreas Guță și Andrei Precupescu

Deva 2014: Pregătirea lotului național

Afirm convins, că la obținerea acestui premiu a contribuit mult pregătirea pe care am primit-o în săptămâna de la Deva, de pregătire a lotului național. Exercițiile și temele dezbătute acolo m-au ajutat să mă afirm ulterior la Frankfurt, oferindu-mi atuuri si skilluri pe care nu le-aș fi dobăndit, dacă olimpiada și implicit, lotul,nu s-ar fi desfășurat într-un mediu deschis, cu accent pe formare nonformală și cu profesori deschiși la critică și la a se îmbunătăți pe ei înșiși.

Însă până la ajunge la lot și apoi la internațională, am trecut prin toate etapele premergătoare. Faza județeană mă făcea mereu să mă întreb dacă oare voi reuși să mă calific mai departe. Iar rezultatele nu veneau imediat, deoarece corectarea era neutră și se desfășura în alt județ. Acest fapt ajută la obținerea unei corecturi obiective si neinfluențate de terți factori.

Focșani 2015: Etapa națională

La etapa națională probele se desfășoară în mai multe zile. Iar asta e nemaipomenit! Fiindcă astfel, elevul poate să aibă o zi mai bună, alta mai slabă, dar evaluarea sa nu este afectată de acea zi mai slabă , ci se face cumulativ pentru toate probele, din toate zilele. Elevul e evaluat complex, atât referitor la cunoștințele acumulate, prin proba individuală cât și ca personalitate și aptitudini, prin proba de echipă.

Am reușit să cunosc profesori si membri implicați în organizarea acestei olimpiade și am văzut de câtă implicare si responsabilitate dau dovadă.

Sper din inimă ca această olimpiadă să se desfăsoare în continuare sub același format, deoarece acest mod de a organiza olimpiada este cel care a reușit să ne facă elevi mai buni, mai deschiși la a crește și învăța, mai organizați și nu în ultimul rând elevi performanți, care am adus și vom aduce și în viitor o contribuție pentru țara noastră !

_______________________________________

Citește și articolul lui Andrei despre Experții Creșterii: „O echipă de profesori adevărați”!

STAY IN THE LOOP

Subscribe to our free newsletter.

Lasă un comentariu

Articole similare