Despre încrâncenare și relaxare, despre competențe personale și lingvistice

 Atunci când am explicat până la capăt cuiva din sistemul de educație cum este această olimpiadă, reacțiile au fost foarte clare, una sau alta din acestea două: „Aceasta nu este olimpiadă!” sau „Asta da olimpiadă!”. De fapt, ambele reacții spun același lucru, doar că vorbitorii se plasează pe poziții diferite de evaluare. Primii se declară, implicit, mulțumiți cu înțelesul actual al olimpiadelor, cei din a doua categorie și-ar dori ca și celelalte olimpiade să fie la fel.

Dincolo de aspectele tehnice, care asigură corectitudinea la un nivel neatins de alte olimpiade (evaluarea neutră și evaluarea pe verticală, în primul rând), dincolo de proba de proiect, care promovează un set de valori și, mai ales, competențe, care chiar contravin celor promovate de olimpiadele obișnuite (spirit de echipă și competențe sociale), mai există un aspect greu de înțeles, care face o mare diferență. Am revăzut acum, pentru comparare, regulamentele celorlalte olimpiade de limbi moderne și am constatat că acolo sunt vizate în primul rând competențele lingvistice. La limbile romanice există și o prevedere care spune că nu se permite participarea elevilor care au învățat în trecut aceste limbi cu regim de limbă maternă.

Regulamentul și opțiunile noastre pentru olimpiada de limba germană modernă sunt rezultatul unor dezbateri îndelungate în grupuri de lucru și pe forumul preofesorilor de limba germană. Principala problemă cu care ne-am confruntat era cea a corectitudinii, având în vedere situațiile extrem de variate de învățare a limbii germane cu care veneau elevii la olimpiadă. Dacă pentru franceză, italiană, spaniolă sau portugheză lucrurile sunt clare, adică elevii care au studiat în acele țări nu pot participa, pentru limba germană există situații mult mai complicate. Avem în România diferite forme de învățare cu denumirea de „limba germană maternă” (sau fără această denumire, dar care merg cam în aceeași direcție). În unele locuri se învață germana maternă cu multe sau aproape toate disciplinele în limba germană, în cele mai multe locuri au mai rămas foarte puține discipline predate efectiv în limba germană sau numai limba germană are statut formal de „limbă maternă” în curriculum, cu toate că elevii vorbesc în familie limba română și, prin urmare, de facto, învață germana ca limbă străină. În schimb există școli unde germana este considerată limbă străină, dar elevii învață chiar și alte discipline în limba germană (ceea ce se numește regim bilingv în Germania, nu forma uzuală de la noi). Am luat în calcul și noi varianta de a interzice accesul celor de la „maternă”, dar s-a pus problema: cum definim cu adevărat „materna”? Putem trata la fel pe cei care vorbesc în familie germana cu cei care au frecventat așa-numita secție „maternă” de la noi, dar unde numai germana era „în germană”, iar acasă vorbesc românește. Și cum am fi putut verifica toate aceste situații?

Din când în cînd ni se propun soluții care nu țin cont de complexitatea situației. Suntem însă deschiși ideilor din afară, pentru că nu se știe niciodată de unde poate veni ceva bun. Noi credem în potențialul pozitiv al schimbării…

În 2008 am avut parte de un prim „șoc cultural”. Am pregătit din punct de vedere lingvistic elevii de la lotul național, chiar am apelat la specialiștii de la Institutul Goethe pentru a-i testa la finalul săptămânii de pregătire cu ajutorul testelor lor, fiecare elev pe nivelul pe care l-am apreciat noi inițial. Am selectat astfel cel mai bun A2, cel mai bun B2 și cel mai bun C1 din punct de vedere lingvistic, în mod obiectiv, prin evaluarea externă făcută de cei de la Goethe-Institut, după ce noi i-am pregătit. Rezultatul a fost că unii din cei calificați au fost reîncadrați la olimpiada internațională (firește, cel care era cel mai bun B2, până la internațională a devenit C1), iar probele de la internațională nu au avut nimic de-a face cu competențele lingvistice. Elevii noștri au venit fără vreun premiu și dezamăgiți că„ cei care au primit premii aveau mari dificultăți de comunicare în germană”. Unora dintre noi această perspectivă ni se pare deja naivă și cred că, peste câțiva ani, toți ne vom amuza cât de departe de conceptul olimpiadei eram atunci…

Olimpiada internațională se desfășoară din doi în doi ani. În 2010 am introdus în pregătirea lotului tehnici de prezentare, inclusiv competențe de prezentare grafică (pentru afișe). Partea de pregătire lingvistică încă avea o pondere însemnată. Elevii s-au întors tot dezamăgiți și fără premii…

În 2012 am redus partea de pregătire lingvistică, am menținut partea de pregătire pentru prezentări și am introdus elemente de stimulare a creativității și competențelor pentru proiecte (dezvoltare personală). Tot fără succes, profesoara însoțitoare s-a întors foarte dezamăgită și fără să înțeleagă ce se vrea cu acel format de olimpiadă internațională în care elevii sunt ca într-o tabără, participă la diferite activități și vizite și din când în când li se dă câte ceva de făcut, mai ales în echipă. Deși justificarea unor premii de la nivelurile superioare se referă și la acuratețea limbii, competențele lingvistice, așa cum le înțelegem noi, nu se regăsesc în evaluare. În schimb, elevii sunt observați pe tot parcursul defășurării de către voluntari cu pregătire psihologică.

În paralel, olimpiada noastră națională a evoluat pe măsura înțelegerii conceptului celei internaționale. Înainte de 2008, olimpiada internațională fusese organizată pe criterii de competență lingvistică. Din 2008 s-a schimbat organizatorul și concepția.

Pentru olimpiada din România aveam, în paralel, cele două provocări: asigurarea corectitudinii în condițiile descrise mai sus și adaptarea la olimpiada internațională. Soluția găsită: am acceptat, treptat, și am inclus și în regulamentul propriu, faptul că olimpiada noastră nu se adresează competențelor lingvistice, ci este un concurs de „creativitate și inteligență”. În aceste condiții, am putut accepta participarea, pe nivelurile corespunzătoare, a tuturor elevilor, indiferent de experiențele anterioare de învățare (maternă reală sau fictivă, bilingv real sau de tip românesc etc.). Încă mai avem multe colege și colegi care nu s-au împăcat cu această soluție, dar nu ne-au oferit încă o variantă mai bună, care să țină cont de situațiile prezentate.

Rezultatul acestei transformări a fost o schimbare a ponderii premiilor. Înainte, premiile erau obținute preponderent de elevi din zone cu învățământ matern german sau de câte unii elevi izolați „rătăciți” în alte zone după ce fuseseră la matern sau care aveau origine etnică germană – ceea ce nu poate fi verificat, după cum știm din situația declarațiilor notariale de acum trei ani pentru admiterea la Colegiul Geman „Goethe” din București… Astăzi, pe măsură ce dificultatea subiectelor s-a mutat dinspre limbă spre inteligență și cultură, premiile sunt obținute, preponderent, de elevi de la liceele considerate cele mai bune din țară la toate disciplinele, adică de către elevi care în mod evident vor face parte din elita țării – indiferent dacă au sau nu au experiență de maternă. efectiv, cei mai inteligenți și creativi elevi au ieșit în față, în detrimentul celor care au avantaje de tip „biografic” în raport cu limba germană.

Din punct de vedere al organizării, a fost nevoie de diferite soluții. Am adoptat acele declarații, ca și niveluri minime pe care are voie un elev să participe în funcție de totalul orelor acumulate. Unii colegi încă mai interpretează nivelul minim rezultat din totalul orelor de la clasă ca fiind nivelul elevului, fără să țină cont de prevederea care spune că nivelul trebuie să fie cel real, dacă acesta este mai mare decât cel minim rezultat din calculul orelor știute ale elevului.

Am avut apoi situații de elevi care, între etape, poate chiar au evoluat, pentru că au considerat că se pregătesc pentru o olimpiadă de limbă și au lucrat foarte intens. Am avut discuții multe legate de o soluție pentru această problemă, dar profesoarele afectate de aceasta nu au propus soluții după încheierea olimpiadelor ci „s-au mulțumit cu nemulțumirea” din timpul olimpiadei, cînd nu este permis să schimbi regulile. La fel și elevii implicați. Poți să contești o regulă pentru a fi schimbată la următorul concurs, nu în timpul concursului, pentru că ar fi incorect față de concurenții care s-au orientat în funcție de acea regulă în deciziile luate. Dacă am permite schimbarea nivelului între etape, pe motiv că elevul ar fi evoluat, ne-am pus problema că ar exista pericolul ca un elev să concureze pe un nivel pentru că acolo are șanse mai mari, iar apoi să meargă la cel superior, pe care nu s-ar fi calificat. Iar acest lucru ar fi o nedreptate față de cei rămași acasă după etapa anterioară. Desigur, orice propuneri sunt binevenite…

Multe profesoare și profesori, haideți să recunoaștem și acest aspect, au o problemă cu acest tip de olimpiadă care nu are nimic de-a face cu competențele lingvistice, decât în sensul că se desfășoară în germană (dar nu determină premiile), pentru că, așa cum spunea o colegă, „ea cum își justifică banii de meditații”? Majoritatea părinților nu înțeleg cum este cu această olimpiadă altfel, uneori nici profesoarele sau profesorii respectivi nu prea înțeleg, așa că, oricum, este mai simplu să dea vina pe „cei de mai sus”… Având în vedere experiențele de la o mulțime de alte olimpiade și concursuri, este oricum mai ușor să-i convingi pe părinți că este la fel și aici, decât să-i lămurești că tu le poți pregăti copilul pentru examene de limbă, dar nu pentru o asemenea olimpiadă, care presupune alte competențe, care se dobândesc din ansamblul experiențelor de creștere. Dacă părinții își trimit copiii la tine în primul rând pentru olimpiadă, nu pentru examenele de limbă, atunci ai o problemă… Din acest motiv, în unele cazuri, încadrarea elevilor pe un nivel inferior celui real nu este o „greșeală”, ci este făcută cu intenție, de o profesoară sau un profesor care încă nu a înțeles cum stau lucrurile și speră într-un rezultat mai bun pe această cale (cel puțin la audiție și citirea textului, unde sunt încă probe rămase de pe modelul anterior de olimpiadă).

Anul trecut pregătirea lotului a decurs complet pe un model de tabără de creștere personală pentru adolescenți (dezvoltare personală). Avînd în vedere caracterul foarte personal al evoluției fiecăruia în astfel de context, rolul emoțiilor în procesul de maturizare și dobândire de competențe personale și interpersonale, am desfășurat activitatea în limba română, unde se simțeau mai „acasă” participanții. Numai unele prezentări ale lor au fost în germană, nivelul lor fiind, de acasă, C1.

Noi, cei care am lucrat cu elevii, credem că nu întâmplător, în 2014, un participant din România, Andrei Precupescu din Alba, a obținut premiul al treilea (adică locul trei, nu ca la olimpiadele internaționale celelalte, unde medalia de aur înseamnă că ești în primul sfert, cea de argint în al doilea, cea de bronz în al treilea și mențiunea în ultimul! – la germană se acordă numai trei medalii pe nivel).

Primul lucru pe care li l-am spus participanților la pregătirea lotului, fiind perfect sincer, a fost că aceia care își doresc cel mai tare să se califice la internațională au șansele cele mai mici. Pare ciudat, având în vedere  ceea ce se spune în dezvoltarea personală în mod obișnuit, dar este foarte firesc având în vedere criteriile de evaluare folosite și la internațională și de noi la selectarea celor doi reprezentanți: competențe intra- și interpersonale. Cei care își fac un scop în sine din obținerea performanței, uită să se simtă bine, să fie agreabili și devin încrâncenați. Este ceea ce observăm și la unii (din fericire tot mai puțini) participanți la etapa națională. De obicei, reacțiile de dezamăgire de după concurs arată acest lucru. Pe modelul olimpiadelor celorlalte, elevii și părinții „încrâncenați” interpretează rezultatul unui concurs bazat pe creativitate și originalitate ca pe un fel de etichetă aplicată adolescentului respectiv. Când e vorba de creativitate și inteligență, ar fi bine să ne gândim că van Gogh murea de foame, iar Einstein a fost considerat un elev mediocru. Dacă am avea criterii obiective de evaluare a creativității astfel încât să fim de acord cu toții, atunci ne-am antrena toți copiii în funcție de acestea și creativitatea ar dispărea, pentru că toți ar fi la fel! Atitudinea firească în acest caz este una de relaxare, care, paradoxal, tocmai ea, mărește enorm șansele de succes: cel încordat se strânge în sine și nu vede oportunitățile, se teme de eșec și nu are curajul originalității. Cel relaxat încearcă, cel puțin, variante originale, care pot să placă sau nu. Dacă încerci, poți să câștigi, dacă nu, atunci ai pierdut deja…

Câteva scene de la pregătirea lotului nostru de anul trecut, imagini cu Andrei Precupescu și Tatiana Surdu, reprezentanții noștri la Frankfurt, atât din România, cât și de la olimpiada internațională, sunt în acest film, din păcate încă fără subtitrare: